Despre acest bar(B)log


Acest bar(B)log Ursesc, dedicat este modelismului static... dar si unor alte, felurite mormaieli ...

Proiectele Ursului Grizzlea :

miercuri, 13 iulie 2011

O prima Mormaiala


A trecut ceva vreme de cand, un Anume Urs a inceput sa cutreiere misteriosii codrii ai Modelismului Static. Maretia lor parea de nepatruns, iar nobilele salbaticiuni ce-l populau, erau invaluite de o ezoterica onorabilitate...
La inceput, curios si plin de reverenta, Ursul a incercat sa descopere toate potecile, poienile si luminisurile magnificei paduri. 
Apoi, cu mult respect, a pornit sa scotoceasca si prin scorburile, barlogurile si vizuinele ei… dornic fiind sa-si gaseasca semenii Blanosi, potriviti pentru a impartasi cu Ursul, deliciile acestei minunate lumi virtuale.
Si, de-alungul cautarilor sale, Ursul a intalnit nu numai tovarasi de joaca. El a gasit cu uimire si cu multa incantare, adevarati Frati, a caror stimabila Blanosenie transcede lumea virtuala a Modelismului.

Cu timpul, ajungand si Ursul o Salbaticiune a acestei paduri, a inceput el sa priceapa ca din pacate… privita din interior, magica demnitate a acesteia a inceput sa se destrame. Si nu oricum, ci subminata si sfasiata din interior !

Ursul a descoperit cu dezgust, ca in comunitatea fiarelor padurii nu se gasesc doar Onorabili Blanosi, ci si tot felul de jivine, naparci, mutanti si alte monstruozitati… falos proptite-n odioasele lor madulare.
Iar acestia, un stupid si patologic jihad au pornit, pentru obscura miza a secesiunii virginului codru…
In parte au reusit, caci incantatoarele luminisuri de odinioara, unele rarite se gasesc iar altele acoperite de scrum si de cenusa, penibile marturii pentru vitejestile fapte de arme, ale samsarilor cherestegii dimpreuna cu ai lor trepadusi si ale nefericitilor cu bolnavicioase porniri piromane.
In acest haos, din pacate, s-a auzit si mormaitul furios al unui Anume Urs… dar binele padurii, nu asa se apara si nici dreapta masura nu se pastreaza asa.
Binele padurii sta in recladirea subtilei si onorabilei fraternitati, in reinchegarea comunitatii Salbaticiunilor Blanoase. 
De aceea, Ursul a hotarat sa-si faureasca propriul sau barlog. 
O vizuina racoroasa si ferita, unde atat el cat si Blanosii ce-si doresc asta, sa-si reaminteasca cum se degusta si cum se-mpartaseste, in tihna si serenitate, dulceata lumii virtuale pe care o iubim asa de mult.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu